#AvemCurajÎmpreună

1. Cum trece vremea de când #staiacasa
Resimt această perioadă ca pe un acordeon organic în care trăiesc o experiență de (re)strângere, fuziune și constrângere față de care trecerea timpului se mulează și se influențează reciproc. Vremea trece repede și mai conștient. Mi-am transferat ședințele din cabinetul de psihoterapie în online, astfel că munca mea își păstrează continuitatea și predictibilitatea. În mare parte din zi știu și simt când trec orele. Zic mai conștient căci am momente în care văd acest proces perpetuu de trecere cu o altă rezoluție și viteză de prelucrare în elemente din afara mea, care se transformă. În fața blocului meu, am o grădină cu tei, a căror înnoire de primăvară – înmugurire, înflorire și înfrunzire am putut-o descifra într-un timelapse extrem de emoțional.

2. Trei schimbări în bine de când #staiacasa
– Am simțit cum ziua are mai multe minute. Timpul de deplasare către cabinet, magazine, locuri de întâlnire, ce odinioară era dedicat proiectelor de dezvoltare în companii a primit alte întrebuințări – de relaxare, de contemplare, de mișcare chiar și în spațiul restrâns al apartamentului. Așadar, aloc mai mult timp zilnic mișcării pe salteaua de yoga iar, aici, aplicațiile mobile, care aduc antrenorii acasă, fac o treabă minunată.
– Apoi, parcă simțurile s-au ascuțit atunci când stimulii din universul perceput și-au pierdut din forță și diversitate. Am un suflet ce, momentan, se descurcă în tihnă în această retragere în cuib, așa că o schimbare în bine este că sunt mai atentă la nevoile mele și îl hrănesc cu momente de răsfăț și prezență, îi dau un pic de ordine prin rutine, îl îndulcesc cu întrevederi virtuale cu oamenii dragi și cu multe doze de permisiune.
– Sunt mult mai conștientă de cât de interconectați suntem, iar legăturile astea dintre noi, deși sunt, câteodată, invizibile, acum s-au materializat în adevărate rețele de suport și inițiative colective. În ciuda distanței fizice, în jurul meu strângem rândurile, ținem aproape unii de alții – asociația profesională din care fac parte are un proiect gratuit de sprijin psihologic pentru cei ce trec cu greu prin izolare, comunitățile în care activez ca psihoterapeut se reunesc săptămânal pentru a trece împreună prin provocările ce țin de meserie, ne adunăm pe Zoom pentru supervizări și traininguri etc.

3. Trei schimbări mai puțin bune de când #staiacasa
– Work from home și distanțarea fizică e pentru mine o restrângere a spațiului personal și profesional – lucrez de mai bine de o lună acasă, astfel că livingul meu a devenit dintr-o dată cabinetul unde-mi văd online clienții în ședințele de psihoterapie și coaching, unde am parte de grupuri pe Zoom, unde văd filme cu soțul meu sau citesc, unde meditez și fac yoga. Fluiditatea și intersecția aceasta e solicitantă, grea și provocatoare.
– Munca mea presupune interacțiune fizică, o componentă valoroasă în procesul terapeutic. Contactul uman față în față a fost înlocuit și mediat de ecrane, ce presupune adaptare și conținere a ceea ce aduce diferit această formă de a fi împreună și gestionarea dificultăților tehnice sau confuziile care se pot observa ușor în cabinet, prin limbajul non-verbal.
– Amânarea unor proiecte dragi a venit la pachet cu trăiri diverse – de frustrare și nedreptate, presărate cu mici dezamăgiri, cu preocupări financiare și gânduri de repliere și reorganizare.

4. Momente de panica/blocaje de când #staiacasa
Știrile și dezbaterile media, discuțiile despre ce și cum fac (sau nu fac) instituțiile statului – de care mă țin cu putere cât mai departe – îmi clatină câteodată răbdarea și încrederea în existența autentică a unei bunăvoințe solidare. Mi-e greu cu asta. Nu avem nevoie acum, când preocupările sunt legate de criza economică, să fim în plină criză de încredere. Testul colaborării colective mai vine și cu fails, fake news, vanitate și egocentrism, cu minciuni sau goluri. Pe lângă străzile pustii, intensitatea pandemică lasă loc de evidențe și dureri prezente, greu de perceput când suntem ancorați în aglomerarea cotidiană – bătrâni singuri, oamenii fără adăpost, sărăcie, lipsa de condiții minime de igienă etc.

5. Lecții învățate de când #staiacasa
– Am reușit să fiu mai îngăduitoare cu propria-mi disciplină și partea conformistă – pe care o ponegream câteodată. Adaptarea grăbită militar a făcut loc unui cadru diferit de a fi cu mine și cu ceilalți; o invitație de a gusta un alt normal, un absurd încâlcit de incertitudine, nevăzutul și văzutul imediat. Iar lecția aici este să stau cu ce nu are sens, nu are utilitate sau, deopotrivă, are multă intensitate.
– Oportunitatea care se deschide vine din exercițiul neîncheiat de răbdare și tolerare a fragilității.
– Îi prețuiesc mai mult pe cei care îmi fac statul acasă disponibil: cei din depozite, farmacii, secții medicale, de pe bicicletele cu mâncare caldă și dubele de coletărie, din dispecerate și nave de transport. Nu toți avem opțiunea de a sta acasă. Datorită lor, am curent electric, gaze, curățenie pe stradă, gunoiul strâns la bloc, medicamente pentru ai mei și tot așa.

6. Primele măsuri pe care le vei lua după #staiacasa
Măsurile încă nu mi le-am conturat prea bine. Cred că e prea devreme. Sunt și eu curioasă cu ce va fi înlocuit acest îndemn când se va da liber la nestat. Ce-mi vine să zic e că mă văd la primul walk din parcul Herăstrău cu “tribul meu” – grupul meu de walkeri de joi dimineața alături de care dau fie ploaie, fie vânt o tură de lac în fiecare săptămână. Mă văd că dau o fugă la bunica mea la țară. Că beau o cafea bună la Ionuț. Că mergem la familia noastră de la Cluj.

Mai mult detalii despre initiativa agenției de comunicare The GOOD Company, cu sprijinul agenției de creație Digital Friday și start-up.ro găsiți aici.